Clasificarea fibrelor chimice sintetice

Fibrele sintetice

Transformarea polimerilor (naturali sau sintetici) în stare de fibră textil ă reprezintă o etapă tehnologică deosebit de importantă în fabricarea firelor. Importanţa constă în faptul că structura, şi implicit proprietăţile fibrelor, depind în mare măsură de condiţiile tehnologice ale operaţiilor de transformare a polimerilor în fibre.

Formarea fibrelor chimice comportă următoarele etape importante şi anume:

• sinteza polimerului – în cazul fibrelor sintetice; 
• filarea topiturilor şi/sau a soluţiilor acestora; etirarea şi termofixarea. 

Sinteza polimerului destinat realizării fibrelor textile constituie prima etapă importantă şi ea determină caracteristicile şi particularităţile specifice fiecărui tip de polimer în parte.
În principiu, sinteza unui polimer constă, în primul rând, în realizarea monomerului, plecând de la elemente chimice specifice, cu masă moleculară mică, după care, folosind metode de reacţie corespunzătoare ca: polimerizarea, policondensarea sau poliadiţia, se obţine
polimerul. La sinteza polimerului se folosesc o serie de substanţe organice sau anorganice care îndeplinesc funcţiile de iniţiere a reacţiei, de cataliză (catalizatorii sunt substanţe prezente într-un proces şi care nu iau parte la reacţiile respective, dar fără de care reacţia nu este
posibilă) şi de stabilizare. Stabilizatorii pot fi de catenă şi introduşi în proces reglează lungimea lanţului macromolecular şi deci masa moleculară a polimerului dorită, în funcţie de destinaţie. În procesul de reacţie se mai introduc şi stabilizatori termici, cu rolul de a
îmbunătăţi comportarea termică şi de a împiedica degradarea termică, în special în faza de topire a polimerului, necesară filării. La unii polimeri sintetici, a căror stabilitate faţă de lumină este mai redusă, se introduc stabilizatori de lumină cu scopul frânării sau a eliminării
proceselor de degradare.