Mercerizare

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
Î Ţ Ș
Arată tot
Tratament chimic cu soluţie de sodă caustică (sau cu amoniac lichid, inventator: John Mercer în 1844), însoţit de tensionare, ce se aplică firelor şi ţesăturilor din materiale celulozice (bumbac, in, viscoză) în scopul măririi luciului, rezistenţei, tuşeului, sorbţiei de apă, afinităţii tinctoriale şi pentru dispariţia distorsiunilor şi pliurilor. Prin mercerizare fibrele se umflă, le cresc rezistenţa şi afinitatea tinctorială iar tuşeul lor este modificat. Un efect suplimentar de modificarea luciului prin întinderea, în stare umedă, a materialelor umflate cu soluţie alcalină de sodă caustică şi apoi spălare a fost descoperit în 1889 de Horace Lowe. Procedeul modern de mercerizare implică atât umflarea fibrelor în sodă caustică cât şi întinderea pentru mărirea luciului, creşterea capacităţii tinctoriale şi rezistenţei firelor de bumbac. Tratamentul se realizează în mediu puternic alcalin (sodă caustică în concentraţie de 150–190 g/l), la o temperatură de 15 °C, timp de câteva minute, sub tensionare. Mercerizarea îndepărtează răsuciturile naturale ale bumbacului, îi dă strălucire. Prima clătire trebuie să fie realizată tot sub tensiune pentru a se menţine acest aspect. Mercerizarea firelor de cusut (fără excepţie) se face sub formă de fascicul, sub o tensiune puternică, înaintea vopsirii. Mercerizarea ţesăturilor se face prin procedeu de mercerizare continuă. Este o operaţie costisitoare creşte într-un mod sensibil rezistenţa (cca. 15 %). Mercerizarea nu trebuie confundată cu caustificarea (leşierea) care se practică într-un mod aproape identic, dar fără tensionare, şi a cărei scop este de atenuare a inegalităţilor de afinitate tinctorială a bumbacului, mai ales cele datorate bumbacului mort. Mercerizarea este adesea folosită ca proces de pregătire; în cazul acesta produsele mercerizate vor fi tensionate din nou în operaţiile ulterioare de finisare şi vopsire. Produsul finisat va avea tendinţă de contracţie care se va atenua printr-un alt tratament de stabilizare. Prin mercerizarea pe maşină de mercerizat cu lanţuri, contracţia în lăţimea ţesăturii este împiedicată şi apoi are loc reîntinderea şi spălarea pe o ramă de uscat şi întins cu clupe. În mercerizarea pe maşini fără lanţuri contracţia ţesăturii este prevenită de transportul ei peste cilindri rotativi.
Ultima revizie în 20 Mai 2010 14:56