Transferul unui desen textil prin sublimarea coloranţilor. Procedeul constă în imprimarea desenului ales pe o hârtie, apoi transferul acestuia de pe hârtie pe ţesătură prin contact sub presiune, la cald. Acest procedeu se bazează pe: - proprietatea de a sublima a unor coloranţi de dispersie; vaporii se vor fixa direct pe fibrele hidrofobe. Acest caracter hidrofob este indispensabil şi iniţial numai ţesăturile pe bază de fibre poliesterice au putut fi imprimate prin această tehnică. Ulterior procedeul a evoluat şi este utilizabil pentru imprimarea ţesăturilor celulozice, a celor din mătase naturală şi a unor amestecuri de fibre. - afinitatea acestor coloranţi pe unele suporturi textile. Aceste două caracteristici de bază a imprimării prin transfer prin sublimare vor orienta selecţia de coloranţi, compoziţia culorilor conţinute în pastele de imprimare, alegerea hârtiei, metodele de imprimare, condiţiile de transfer. Principii. Alegerea hârtiilor este esenţială: ele trebuie să aibă caracteristici tehnice bine specificate: elasticitate, gramaj, puritate, capacitate de absorbţie, rezistenţa mecanică în stare umedă, pH, etc. Imprimarea hârtiilor (rulouri sau foi pentru imprimare de piese confecţionate) se realizează pe maşini clasice cu şabloane plate, flexo- şi heliografice sau maşini cu şabloane rotative. Transferul este realizat prin prese de călcare sau calandre în mod continuu. O compatibilitate absolută dintre coloranţi şi fibre este o condiţie determinantă în reuşita procedeului. Fibrele trebuie să aibă putere de absorbţie a colorantului care se condensează pe suprafaţa acestora în timpul transferului « fibrele trebuie să fie solvent pentru colorant, să prezinte o bună stabilitate termică şi să fie curăţate înainte (prin pretratament antistatic şi/sau antimurdărire). Finisarea trebuie să fie special studiată pentru a nu compromite rezultatul final: nuanţă, randament, rezistenţă. - Comportamentul şi alegerea fibrelor - Poliesterul este fibra cea mai folosită, aproximativ 75 % se imprimă prin transfer cu sublimare. Avantaje: o excelentă reproductibilitate a imprimării. - Poliamida sau amesetec de poliamidă/poliester se folosesc la imprimare prin transfer pentru articole de mobilă şi decoraţiuni. Dificultăţi: rezistenţă mică la tratamente umede. - Poliacrilonitrilul este foarte puţin folosit din cauza diferenţei de termoplasticitate şi îngălbenirii sub acţiunea căldurii. - Triacetatul, este puţin folosit datorită tratamentului alcalin frecvent la acest tip de fibră pentru a-i conferi un tuşeu particular ceea ce-l face inapt pentru acest tip de imprimare. - Amestecul PES/fibre naturale (bumbacul şi lâna au afinitate redusă faţă de coloranţii de dispersie, totuşi sunt utilizate în amestecuri unde fibra naturală este minoritară, şi fără exigenţă de randament coloristic optim. - Inconvenientele procedeului: apariţia de puncte albe la întindere în cazul unei imprimări pe produse tricotate; efect de strălucire ce are loc la presarea la cald; apariţia imaginilor « fantomă ». - Avantaje dominante: procedeu simplu, cu nivel scăzut al investiţiei; aplicarea procedeului la sfârşitul unui proces de fabricaţie; protecţia mediului, prin folosirea de substanţe colorante puţin nocive, proces uscat fără ape uzate. Ca tehnici se folosesc: transfer în topitură, eliberare de film, transfer umed, transfer prin sublimare - cel mai folosit. Transferul coloranţilor de pe hârtie pe materialul textil se face pe calandre speciale (care lucrează cu vid sau la presiune atmosferică) în care ţesătura şi hârtia sunt presate cu o bandă transportoare de pâslă pe calandru încâlzit la temperatura de 200-220 °C. La această temperatură coloranţii de dispersie sublimează şi trec din faza de vapori de pe hârtie pe fibra sintetică pentru care au mare afinitate, fiind solviţi în masa acesteia. Durata de contact de 20-60 secunde variază în funcţie de colorant. Pentru transferul coloranţilor se pot folosi de asemenea prese plane pentru confecţii, operaţia fiind similară cu o călcare. Imprimarea prin transfer a apărut din necesitatea dezvoltării de procedee de aplicare mai simple, mai reproductibile şi mai puţin poluante decât procedeele tradiţionale de imprimare textilă. Primele cercetări au fost făcute prin anii 1930 în scopul transferului pe broderii de desene imprimate pe hârtii printr-un procedeu de călcare (cu fierul de călcat). Apoi diferite procedee prin transfer umed au fost experimentate fără rezultate convingătoare. Procedeul de transfer prin sublimare, cu marca Sublistatic®, a fost descoperit în 1969 şi a fost obiectul diferitelor perfecţionări ulterioare. Fibre sintetice accidentale într-o ţesătură din lână pot fi vopsite prin transfer prin sublimarea coloranţilor de dispersie de pe o ţesătură poliesterică adiacentă (procedeul Troyfill).