Cămaşă

A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
Î Ţ Ș
Arată tot
Îmbrăcăminte de zi, de regulă pentru bărbaţi, băieţi şi copii, fabricată din materiale lavabile. Mânecile pot fi lungi sau scurte, care se termină cu diferite tipuri de manşete (simple, false, duble, îndoite). Poate avea platcă. În faţă este prevăzută cu o deschidere de diferite lungimi. Are un guler fix pe gât, care este îndoit sau drept, adaptat pentru a fi purtat cu o cravată sau cu o eşarfă. Manşetele şi gulerul sunt dublate (întărite). Cămăşile sunt de diferite tipuri: cămaşa clasică, închisă la gât şi purtată cu cravată; cămaşa descheiată la gât, purtată frecvent pe perioada verii; cămaşa de ocazie care se poartă la costumul de ocazie, cu un smoching sau cu un costum de seară, este albă, cu plastron, cu tighele decorative, cu manşetele pliate şi întărite. Începând cu sec.al X-lea, cămaşa face parte indispensabilă din garderoba bărbaţilor, chiar dacă forma sa s-a modificat de-a lungul timpului.
Ultima revizie în 25 Ian 2012 08:32