- Plantă textilă, înaltă până la 130 cm, cultivată mai ales în ţările cu climă caldă. - Fibră naturală vegetală celulozică, prelungire epidermică unicelulară a cojii seminţelor plantelor din familia Malvacee, genul Gossypium. Procentul de celuloză pe care-l conţine este de până la 90 %, fiind cea mai pură formă de celuloză existentă în natură. Densitatea fibrei este de 1,5 g/cm3 susceptibilă de a reţine multă umiditate (8,5 %), căldura specifică este medie; bumbacul fiind considerat ca bun conducător de căldură. Lungimea fibrelor variază între 1 şi 4 cm, fibrele cele mai lungi sunt şi cele mai fine. Sunt clasificări diferite în funcţie de ţara producătoare. Bumbacul este supranumit regele fibrelor textile. Cultura sa a început acum 5000 de ani (conform descoperirilor arheologice), prima dată în India şi Mexic. Bumbacul a fost în serviciul oamenilor pentru un timp aşa lung datorită versatilităţii sale aproape nelimitate şi prin adăugare de noi utilizări. In diferite părţi ale globului se cultivă diferite sorturi de bumbac ale căror caracteristici depind de sol, climă, îngrăşăminte, pesticide. Bumbacul necesită cca. 100 de zile călduroase continuu, cu soare şi umiditate adecvată. Calitatea bumbacului este dată de culoare, lungime, fineţe şi rezistenţă. De obicei, fibra mai lungă este mai fină. Sorturile de bumbac se identifică prin numele ţării sau zonei geografice de cultură. Totuşi sunt 3 tipuri principale: -Tip 1 - fibre cu lungime medie între 25 şi 60 mm, de înaltă calitate şi fineţe (bumbac egiptean, sudanez şi Sea island); -Tip 2 - fibre mai groase, şi mai scurte (lungime medie între 13 şi 33 mm), ca de ex. bumbac american Upland; -Tip 3 - cu fibre şi mai scurte, între 9 şi 25 mm, produs în diferite ţări din Asia. Aspectul fibrei. Organoleptic fibrele sunt mătăsoase, de culoare albă dacă sunt foarte mature sau uşor colorate (bej sau crem), cele mai puţin coapte. Albirea fibrelor va permite îndepărtarea cerurilor care dau această coloraţie fibrelor brute, obţinându-se fibre perfect albe. Sunt şi fibre colorate natural în bej, roz, brun, verde dar aceste culori sunt puţin stabile la lumină. La microscop, în aspect longitudinal, fibrele apar sub formă de panglică,mai mult sau mai puţin răsucită, în funcţie de gradul lor de maturitate. În secţiune transversală, fibrele prezintă un perete care închide un canal central foarte larg, aplatizat şi neregulat, numit lumen. Diametrul fibrei variază, funcţie de sort, între 20 şi 40 microni. Compoziţie. Elementul constitutiv principal este celuloza (88–94 %) la care se adaugă: ceruri (0,6–1 %), pectine (0,6–1,2 %), hemiceluloze (2 — 4 %), proteine (1–1,5 %), săruri minerale (0,6–1,5 %), apă (6–8 %). Proprietăţile chimice sunt cele ale celulozei, determinate în parte de grupele funcţionale hidroxilice prezente în celuloză, care reacţionează cu agenţi oxidanţi, cu acizi organici (esterificare) şi cu alţi compuşi chimici. Acizii minerali, de concentraţie mică la cald vor hidroliza celuloza şi o vor transforma în hidroceluloză, apoi în glucoză. Acizii concentraţi, la cald vor carboniza celuloza. Acidul acetic esterifică celuloza, transformând-o în triacetat de celuloză. Bazele, în concentraţie redusă ( mai mică de 10 %), nu modifică celuloza, cu riscul de formare de oxiceluloze în prezenţă de aer şi la temperaturi mai mari de 100 0C. La concentraţii medii (între 10 şi 20 %) la rece, transformă celuloza în alcaliceluloza. La concentraţii mai mari de 20 %, bazele provoacă mercerizarea fibrei. Oxidanţii, în concentraţii reduse, distrug materia colorantă a fibrei. Albirea bumbacului are rolul omogenizării culorii pentru vopsire. Albirea se efectuează cu hipoclorit de sodiu, clorit de sodiu, apă oxigenată, sub formă de fibră, pale, fire sau produse textile plane. La concentraţii mai mari, transformă celuloza în oxiceluloză. Solvenţii obişnuiţi nu modifică fibra. Acţiunea căldurii. Sub 150 0C fibrele se înnegresc iar peste 1600C, se descompun. Bumbacul arde ca şi hârtia. Cenuşa rezultată prin arderea bumbacului este uşoară şi de un gri clar. Proprietăţi fizice şi textile. Afinitatea tinctorială este foarte mare datorită fineţii pereţilor fibrei. Bumbacul se vopseşte cu: coloranţi direcţi, de cadă, indigosoli, de sulf, azoici insolubili, reactivi. Se filează uşor în filatură datorită formei spiralate (răsucite). Se amestecă cu alte fibre fără probleme. Elasticitatea fibrei este bună, alungire la rupere de 3–7 %. Permeabilitatea la aer este medie. Puterea de absorbţie a apei este de 20 %, care poate fi îmbunătăţită prin albire puternică (se obţine bumbac hidrofil). Izolaţia termică este medie, care poate fi ameliorată prin scămoşarea pe o faţă sau pe ambele feţe a ţesăturii. Rezistenţa firului filat din bumbac este bună dar totuşi variabilă funcţie de fineţe, lungimea fibrelor, torsiune. Rezistenţa în mediu umed este mai mare. Întreţinere. Bumbacul nevopsit se spală la 95 0C, iar cel vopsit la 60 0C. Se poate albi cu produşii pe bază de clor, se poate usca prin centrifugare, călca la temperatură ridicată, se poate curăţa chimic, cu solvenţi obişnuiţi. Bumbacul este o fibră ce oferă: rezistenţă bună, confort, tuşeu moale, un bun drapaj, absorbanţă, vopsire şi imprimare bună, se spală pe maşini automate casnice, se curăţă chimic, deci asigură o întreţinere uşoară a produselor textile. Clasificare. Se distinge un clasament comercial, practicat de societăţi comerciale, care are în vedere lungimea fibrelor, aspectul (gradul de impurificare a fibrelor, culoarea etc.). In anul 1907 industriaşii americani au stabilit o clasificare standard a fibrelor de bumbac pentru a uşura comercializarea sa, uniformizarea preţurilor, valorificarea producţiei, condiţii mai bune de negociere, necesitatea constituirii unor loturi omogene. În industria textilă bumbacul acoperă 46 % din consumul mondial de fibre pentru ţesături. În ciuda creşterii producţiei fibrelor chimice, începând cu anul 1960, producţia de bumbac a crescut, triplându-se. Producţia actuală de bumbac a depăşit 20 milioane tone. Principalele ţări producătoare: SUA, China, India, Pakistan, Uzbekistan, ţări din Africa, Turcia, Australia, Brazilia, Sudan, Egipt, Mexic. Principalele ţări exportatoare: SUA, Uzbekistan, Africa francofonă, Australia, Grecia, Siria, China. Principalele ţări importatoare: Asia de Sud — Est (Indonezia, Malaiezia, Filipine, Singapore, Tailanda, Vietnam, Uniunea Europeană, Mexic, Brazilia, Coreea de Sud). Direcţiile de cercetare actuale privind producţia de bumbac urmăresc: randametul agricol (cea mai mare producţie realizată: 792 Kg/ha), selecţia seminţelor, îmbunătăţirea lungimii şi tenacităţii fibrelor, controlul dăunătorilor, protecţia mediului, asigurarea calităţii fibrelor. Utilizări majore: îmbrăcăminte (bluze, cămăşi, dresuri, îmbrăcăminte pentru copii, articole pentru sport activ, costume, tricouri, jachete, pantaloni, fuste, pulovere), textile de interior (perdele, draperii, lenjerie de pat, prosoape, feţe de masă, batiste), articole tehnice (filtre, prelate, corturi etc.).