Depunerea de spumă poliuretanică pe dosul unei ţesături sau a unui tricot. Este un procedeu brevetat în SUA, în 1960, care constă în trecerea unui strat de spumă poliuretanică (a cărei grosime poate varia între 2 mm şi 2– 3 cm) peste un cilindru de 30 - 40 cm sub un arzător cu gaz. Sub efectul flăcării, partea superioară a spumei se topeşte şi serveşte apoi ţesăturii ca adeziv. Ansamblul spumă uşor topită, ţesătură se introduce în lăţime între doi cilindri care asigură lipirea perfectă. Se obţine astfel un complex spumăţesătură foarte performant, folosit pentru capitonarea şi tapiţarea autovehiculelor. Producţia este extrem de rapidă, de ordinul 20–30 m/min. Aceeaşi operaţie poate fi folosită pentru aplicarea unei dubluri pe spatele pieselor croite pentru a facilita operaţiile de confecţionare. Pentru tricoturi această tehnică este folosită pentru dublarea unor articole uşoare, care necesită o puternică izolaţie termică sau sonică pentru unele materiale tehnice.