Hidrofilizarea materialelor din fibre celulozice prin îndepărtarea însoţitorilor
naturali necoloraţi (ceruri, pectine, proteine, hemiceluloze, substanţe
minerale) şi prin modificarea structurii supramoleculare (modificarea
cristalinităţii, creşterea numărului de grupe OH libere în zonele accesibile, micşorarea stabilităţii legăturilor de hidrogen, etc.).
Pentru extracţia impurităţilor necelulozice se folosesc soluţii diluate de hidroxid de sodiu la temperaturi între 100 şi 130 °C, împreună cu un reducător adăugat pentru a împiedica oxidarea celulozei cu oxigenul din aer în mediu alcalin, cu un agent de complexare pentru a permite solubilizarea acizilor organici formaţi de la saponificarea cerurulor şi cu un agent de dispersare stabil în mediu alcalin. Pierderea de masă la tratarea alcalină la cald poate fi între 3 şi 7 %, variind în uncţie de calitatea iniţială a bumbacului şi de severitatea tratamentului.
Un proces important la tratarea alcalină la cald este acela al dislocării “puricilor” (resturi de foi, capsule, seminţe). Cojile conţin alături de lignină şi substanţe care se umflă sau sunt solubile în alcalii, ceea ce determină o afânare a cojilor, o slăbire a aderenţei lor la fibre. Se crează astfel premizele ca în operaţiile ulterioare de spălare şi albire cojile să se îndepărteze cât mai complet. Nu se îndepărtează prin tratare alcalină pigmenţii bumbacului, pentru a căror distrugere este necesară operaţia de albire.
Tratamentele alcaline la cald se pot efectua prin tehnologii discontinue, semicontinue şi continue.