Totalitatea transformărilor suferite de planta de bumbac, până la atingerea vârstei corespunzătoare recoltării optime. Această caracteristică exprimă gradul de îngroşare a pereţilor fibrei, gradul de depunere de celuloză în pereţii fibrei. Maturitatea se determină prin teste de maturitate pentru a se afla proporţia de fibre care au o maturitate corespunzătoare. Din punct de vedere maturităţii, fibrele de bumbac se împart în: fibre mature cu pereţii bine dezvoltaţi; fibre nemature cu pereţii slab dezvoltaţi; fibre normale cu pereţii normal dezvoltaţi; fibre cu pereţi subţiri, care se încadrează între fibrele normale şi cele moarte; fibre moarte cu pereţii nedezvoltaţi. Ca şi în cazul altor proprietăţi ale fibrelor de bumbac, maturitatea variază nu numai între fibrele diferitelor probe dar chiar şi între fibrele de pe aceeaşi sămânţă. Cauzele diferenţei de maturitate se datoresc variaţiilor în gradul de depunere a celulozei în peretele secundar al fibrei. In cazul fibrelor mature, peretele secundar este foarte gros iar canalul central este foarte îngust sau chiar nu există. In cazul fibrelor nemature, datorită unor cauze fiziologice din dezvoltarea plantei de bumbac, depunerea celulozei în peretele secundar nu este suficientă şi în caz extrem, peretele secundar poate lipsi, iar lumenul este foarte larg, ocupând aproape întrega circumferinţă a fibrei. Prezenţa excesivă a fibrelor nemature dintr-o probă poate indica unele deficienţe în dezvoltarea plantei. Pentru tehnologul textilist, prezenţa unui procent excesiv de fibre nemature este nedorită deoarece crează deşeuri în prelucrare şi diminuează calitatea firelor obţinute datorită formării nopeurilor, vopsirii neuniforme, etc. O fibră nematură prezintă o masă mai mică pe unitate de lungime decât o fibră matură din acelaşi bumbac, care are mai multă celuloză depusă în peretele secundar al fibrei. Această analogie poate fi extinsă la fibre ce aparţin la diferite mostre de bumbac. De aceea este necesară determinarea maturităţii probelor de bumbac alături de fineţe, pentru a verifica dacă fineţea observată este o caracteristică inerentă sau este rezultatul maturităţii fibrei. Maturitatea fibrelor de bumbac depinde de condiţiile de cultură, de soiurile cultivate, de condiţiile climatice care acţionează asupra creşterii plantei. Cu cât un bumbac este mai matur, cu atât este mai bună capacitatea sa de vopsire (de absorbţie a colorantului). Prezenţa fibrelor nemature va conduce la apariţia de pete albe şi de dungi în articolele finisate după vopsire. Gradul de maturitate se exprimă în %. Clasificarea este următoarea: bumbac copt (80 % sau mai mult); mediu (75–80 %); nematur (< 75 %). Metodele mai vechi de determinare a maturităţii bumbacului se bazau, în principal, pe observarea microscopică a fibrelor şi măsurarea grosimii pereţilor şi apoi numărare şi stabilirea de %. Astăzi, laboratoarele au pus la punct o gamă de aparate Air-Flow, cu simplă comprimare a probei, capabile de analiză complexă maturitate — fineţe. Aparatele Fibronaire măsoară fineţea micronaire fără a diferenţia nivelul de fineţe după gradul de îngroşare. Apoi sunt aparate Air-Flow cu dublă comprimare care permit obţinerea celor două caracteristici de fineţe şi maturitate pe maturimetre. Există şi alte concepte care permit obţinerea cu mai multă precizie a acestor elemente de apreciere a maturităţii, precum cele de HVI sau AFIS, sau analiza imaginii prin tăieri de fibre.

Vezi de asemenea: Coeficient de maturitate