Un material compozit, numit prescurtat compozit, este alcătuit dintr-o matrice (răşină termorigidă sau polimer termoplastic) şi un material de întărire. Matricea şi materialul de ranforsare sunt consolidate printr-un agent de legătură. Materialul de ranforsare conferă rezistenţă mecanică şi rigiditate materialului compozit. Ca ranforsare se folosesc fibre de in, de sticlă, carbon, de bor, carbură de siliciu, silice sau cuarţ, polietilenă cu modul înalt etc. Alegerea fibrelor se adaptează funcţiilor specifice ale produsul final: anticoroziune, amagnetism, suprimarea conductivităţii electrice, înlocuire de azbest etc. Aceste fibre se folosesc sub diferite forme, în funcţie de performanţele finale vizate pentru materialul compozit: din fire (văluri de fire suprapuse, paralele, unite printr-un fir, ţesături bi- sau tridimensionale, cu structură pânză); din fibre (fragmente tăiate şi măcinate, sau sub formă de “văl aglomerat” ca neţesut sau împâslitură de fibră consolidată cu un liant. Aceste produse sunt fabricate de producătorii de fibre. Dezvoltarea materialelor compozite interesează în special următoarele domenii: construcţia de automobile, transportul feroviar, naval, aeronautic, industriile electrică şi electronică (compozitul are funcţie de izolare electrică şi de anticoroziune), construcţii şi lucrări publice, materiale industriale, agricole, echipamente sportive şi de timp liber (ski, rachete de tenis, etc.), armament, echipament de protecţie personală (veste anti-glonţ, etc.), echipamente de protecţie civilă (pentru riscuri NBC - nucleare, bacteriologice şi chimice), sănătate (proteze). Primele materiale compozite cu ranforsare din fibre textile sunt puse la punct în perioada 1939–1945. Utilizarea lor masivă începe din 1970.