Este de importanţă vitală să se confere efecte de stabilizare produselor
textile deoarece contracţia acestora este de primă importanţă pentru
articolele de îmbrăcăminte finisate. Articolele de îmbrăcăminte realizate din
produse textile cu contracţie necontrolată pot deveni prea strâmte la purtare
după spălare şi-şi modifică forma. Se folosesc numeroase metode pentru
controlul sau chiar eliminarea contracţiei de relaxare (mercerizare, întindere
în lăţime, contracţie compresivă, finisare cu răşini, decatare, crabare,
hidrofixare, tratamente cu clor; supraspălare).